Anunt din 20.09.2012

ANUNŢ
 

Consiliul Judeţean Ialomiţa cu sediul în Piaţa Revoluţiei nr. 1, Slobozia, organizează concurs de promovare în data de 22.10.2012, ora 10°°, pentru ocuparea unui post de conducere vacant, de şef Serviciul Achiziţii, în cadrul Direcţiei Achiziţii şi Patrimoniu.

Programul concursului de promovare:

- 22.10.2012 – orele 10 °°- proba scrisă;

- 24.10.2012 – orele 12 °°- interviu;

Condiţii de participare:

-Studii universitare de licenţă, absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;

-Studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management, ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;

-Cunoştinţe de operare pe calculator, nivel mediu:

-Cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională, scris şi vorbit, nivel mediu;

-Să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;

-Vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de conducere, minim 2 ani.

-Să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată.

Dosarele de înscriere se depun în termen de 20 zile de la data publicării anunţului.

Concursul se va desfăşura la sediul Consiliului Judeţean Ialomiţa.

Relaţii suplimentare la telefon: 0243230200 int. 234.

 

Şef serviciu

Data concursului

22.10.2012

Data pâna la care se depun dosarele de înscriere

10.10.2012

Autoritatea la care se depun dosarele de înscriere

Consiliul Judeţean Ialomiţa

Data, ora şi locul desfăşurării fiecărei probe:

Selectarea dosarelor

11-17.10.2012 Consiliul Judeţean Ialomiţa

Proba scrisă

22.10.2012 ora 10.00 Consiliul Judeţean Ialomiţa

Interviu

24.10.2012 ora 12.00 Consiliul Judeţean Ialomiţa

Direcţia

Achiziţii Publice

Nivelul postului:

Funcţia publică corespunzătoare categoriei

De conducere

 Clasa

I

Cerinţe privind ocuparea postului:

Pregătirea de specialitate

Studii universitare de licenţă, absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;

Studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management, ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;

Cunoştinţe de operare/ programare pe calculator
(necesitate şi nivel)

Cunoştinţe de operare pe calculator nivel mediu

Limbi străine (necesitate şi grad
de cunoaştere)

Cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională, scris şi vorbit, nivel mediu

Condiţii minime de vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de conducere

Minim 2 ani

Cerinţe specifice

-

 

Bibliografia

necesară în vederea susţinerii concursului şef Serviciul Achiziţii Publice

 

1.Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

2. Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

3. Legea nr.7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată;

4.Ordonanţa de Urgenţă nr. 34 din 19 aprilie 2006 ,actualizată,privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare;

5. Ordonanţa de Urgenţă nr. 30 din 12 aprilie 2006 actualizată privind funcţia de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii;

6.Ordonanţa de urgenţă nr.54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică;

7. Hotărârea Guvernului nr. 925 din 19 iulie 2006 actualizată pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publica din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publica, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare;

8.Norme din 21 septembrie 2011, de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2006 privind funcţia de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii;

9. Hotărârea nr. 1.660 din 22 noiembrie 2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achizitie publica prin mijloace electronice din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii;

10.  Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă nr.54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică.

Bibliografia stabilită de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a concursului, pe baza propunerilor compartimentelor de specialitate, conform art. 21 alin. 2 lit. e) din H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare. 

 

 

PREŞEDINTE,                                            DIRECTOR EXECUTIV,

 

                CIUPERCĂ Vasile Silvian                                VÂLCAN Cezar Gheorghe

 

Pentru concursul de promovare într-o funcţie publică de conducere, dosarul va cuprinde următoarele documente, conform prevederilor art. 143 din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, modificată şi completată de H.G. nr. 1173/2008:

- formularul de înscriere, conform anexei nr. 3 la H.G. nr. 611/2008, modificată;

- copia actulului de identitate, 

- copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;

- copie de pe diploma de masterat sau de studii postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;

- copia carnetului de muncă sau, după caz, sau adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitate - număr pagini;

- cazierul administrativ.

 Copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretariatul comisiei de concurs, sau în copii legalizate.

 

categorie 

anunțuri publice