Refacerea unor lucrări de modernizare executate necorespunzător pe DJ 212 şi DJ 213

Comunicate, 2013

 

Verificarea modului de executare a lucrărilor de modernizare a DJ 2012 – limită judeţ Brăila – Luciu, km 58+297 – km 61+299, constructor S.C. ITARO S.R.L. Slobozia şi a DJ 213: DN 2A – Luciu (km. 07,000 – 07+900) constructor S.C. OYL Company Holding AG S.R.L. Slobozia a pus în evidenţă calitatea necorespunzătoare a lucrărilor şi necesitatea de a respecta cu stricteţe prevederile contractuale.

Din această perspectivă s-a solicitat constructorilor să facă expertizarea lucrărilor executate şi să procedeze la remedierea deficienţelor semnalate.

Ca urmare a expertizei nr. 3/05/2013 întocmită de S.C. RUTEXPERT S.R.L. Bucureşti, proiectantul lucrării S.C. Capital Vision S.R.L. Bucureşti, a emis dispoziţiile de şantier DJ 212 – 05.07.2013 şi DJ 213 – 05.07.2013 prin care s-au dispus următoarele:

1. pentru toate zonele degradate din tronsoanele care fac obiectul contractelor de execuţie, S.C. ITARO S.R.L. Slobozia şi S.C. OYL Company Holding AG S.R.L. Slobozia, vor freza/decapa şi îndeparta în întregime straturile rutiere pe porţiunile degradate, vor reface întreaga structură rutieră, de la pat înspre covorul asfaltic de uzură, vor fi respectaţi parametrii modului de elasticitate dinamică de 100 MN/m2, vor executa strat de blocaj din bolovani pentru întreruperea capilarităţii apei freatice, dacă este cazul, vor proceda la aşternerea de material geotextil cu rol anticontaminant pe suprafaţa terenului de fundare, de material geocompozit pe suprafaţa asfaltată refăcută şi a unui strat de beton asfaltic rugos cu grosimea de 5 cm.

2. pentru zonele cu degradări uşoare (fisuri şi crăpături mici, fără cedări de fundaţie, vor fi executate frezarea/decaparea şi îndepărtarea straturilor rutiere, în funcţie de severitatea degradărilor, se vor reface straturile asfaltice cu acelaşi tip de mixtură prevăzută în proiect, iar pe toată suprafaţa asfaltată refăcută se va aşterne un material geocompozit şi un strat de beton asfaltic rugos (5 cm).

Menţionăm că, în conformitate cu prevederile contractuale, toate lucrările de refacere amintite mai sus se fac pe cheltuiala constructorilor, iar condiţiile de garanţie pentru lucrările de modernizare rămân cele prevăzute în contracte.

Avem convingerea că disfuncţionalităţile majore din îndeplinirea obligaţiilor contractuale pentru modernizarea celor doua tronsoane de pe drumurile judeţene 212 şi 213 vor fi înlăturate cât mai rapid, că vom putea recepţiona o lucrare de calitate care să corespundă integral parametrilor tehnici preconizaţi şi să asigure siguranţa circulaţiei rutiere într-o zonă de trafic deosebit.

Compartiment Mass-Media